Încrederea nu se cumpără, se câștigă!

Încrederea nu se cumpără, se câștigă! Se câștigă, foarte greu. E vorba de timp. De experiențe. Nu se câștigă în trei săptămâni, în cel mai rău caz, vă puteți minți cu o asemenea idee. Și aceea, nu e încredere, e doar o iluzie.

Încrederea pentru mine ȋnseamnă să știu că o pot lua de la capăt ȋn orice moment și, ȋn mod deosebit, că ȋmi pot gestiona cariera, viaţa, dorinţele.

Încrederea îți poate scăpa atât de ușor, încât nici nu-ți vine să crezi când a dispărut. Te poți trezi într-o dimineață, nesigur pe cineva, neîncrezător, sceptic. Și toate asta pentru că: ori ierți și nu uiți, ori uiți și nu ierți. Greșeala o dată comisă, acționează ca o imensă bila neagră. Iar bilele negre sunt întotdeauna mai grele decât cele albe. Sentimentul de încredere este însă pe cât de frumos pe atât de ușor de pierdut.

Încrederea e o valoare pe care o subestimăm, de multe ori. Şi considerăm că trebuie să existe, fără să facem ceva deosebit. Adevărul este că încrederea începe mereu cu tine: cu intenţiile, atitudinea, cu modul în care interacţionezi. Felul în care sunt aproape de tine, de emoţiile şi de nevoile tale, de sufletul tău. Cu încrederea ta în tine.

Atunci când îți pierzi încrederea în tine însuți, fii convins că undeva în adâncul tău, vei găsi o resursă de încredere, curaj, autodepășire, iubire de sine și energie pentru a te reîncărca cu încredere. Tot ce trebuie să faci, este să îți acorzi o nouă șansă.

Cum îţi poţi recăpăta încrederea în tine?

1. Încearcă să părăsești zona de confort

Încrederea se dezvoltă acționând, iar tu nu acționezi pentru că nu ai încredere. Trebuie să părăsești acest cerc vicios și să încerci să ieși din zona de confort, pentru a te obișnui cu provocările. Crezi că nu vei putea ține un discurs captivant? Îți e frică să vorbești în public? Încearcă să ții mai multe discursuri, atât unui public redus, cât și unui public mai numeros. Poți exersa chiar cu tine însuți, în oglindă sau să te înscrii la un curs. Acumulează experiență și devină un Orator Profesionist!

Observă aspectele care te pun în dificultate și concentrează-te asupra lor. Îți e frică să faci cunoștință cu persoane noi, de teama că nu vei fi apreciat? Trebuie să ai inițiativă și să te implici și tu în dezvoltarea unor legături cu oamenii din jur. Cu siguranță, fiind tu însuți, vei găsi pe cineva care va rezona perfect cu modul tău de a fi.

Poate nu vei reuși de fiecare dată și poate că îți va fi greu la început. Însă, în spatele oricărei reușite stau exercițiul, repetiția și încercările.

2. Setează-ți obiectivele

Nu este greșit să țintești cât mai sus, să aspiri către cele mai înalte culmi ale succesului. Aceste idealuri ne motivează să muncim necondiționat. Însă, de multe ori, dacă aceste idealuri nu se întâmplă așa cum ne-am dori, putem experimenta sentimentul dureros al eșecului. Aceste ne afectează stima și încrederea în sine.

E mult mai potrivit și sănătos să ne setăm multe obiective mici care să ne îndrepte, spre realizarea obiectivului final. Pas cu pas. În acest mod, ne putem bucura de fiecare mică dorință împlinită, ce ne va încărca cu fericire și speranță. Să ne convingă, că suntem capabili să reușim tot ceea ce ne-am propus.

3. Învață să te apreciezi

Greșelile sau eșecurile nu te definesc ca persoană. Iar respingerile sau insultele nu pot fi obiective. Ești capabil să faci mai mult decât crezi acum că poți. Din acest motiv, trebuie să înveți să te apreciezi. Să apreciezi progresul pe care îl faci într-o anumită direcție. Să petreci mai mult timp cu tine însuți, meditând sau dansând. Făcând orice îți face plăcere. Nu critica deciziile pe care le-ai făcut anterior. Nu te critica în mod repetat, pentru că nu e un obicei constructiv.

E important să-ți observi micile defecte și să le ameliorezi așa cum crezi de cuviință. Însă, nu trebuie să devii propriul critic. Încearcă să îți îmbunătățești abilitățile, să practici cele mai iubite pasiuni ale tale și să-ți oferi timp.

Încrederea în sine, la fel ca încrederea în cei din jur, este ușor de pierdut și greu de recuperat. Exercițiul și echilibrul sunt factori decisivi în recăpătarea încrederii în sine. Iubindu-te pe tine și învățând să apreciezi tot ceea ce te caracterizează. Vei accepta mai ușor persoanele din jurul tău. Îți vei facilita integrarea într-un grup social, în care să simți că poți avea încredere. Ai nevoie doar de timp.

Atunci când lipsește încrederea stăm pe loc. Totul e mai greu de atins. Avem tot felul de frici foarte greu de depășit și care ne țin blocați în situația în care ne aflăm. Oare ce am putea realiza? Care ar fi limitele noastre cu adevărat dacă am avea încredere în noi înșine? Sau, mai bine spus, oare am avea limite?

„Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei ști cum să trăiești.” – Johann Wolfgang von Goethe

Încrederea nu se cumpără, se câștigă!

Strișca Constanța

Copywriter, Professional SpeakerÎncrederea nu se cumpără, se câștigă!Încrederea nu se cumpără, se câștigă!Încrederea nu se cumpără, se câștigă!