Cum te ajută oratoria

Cum te poate ajuta oratoria în viața reală? – O întrebare pe care am auzit-o des de când am început să practic arta comunicării în public. Și nu, la început serviciul meu nu presupunea să vorbesc în public.

Te salut, sunt Diana Ungureanu. Azi te invit să discutăm despre cum te poate ajuta oratoria în viața de zi cu zi. Exact, chiar dacă la lucru nu trebuie să ieși să vorbești în fața oamenilor.

De 8 ani practic oratoria la Toastmasters, de aproape 3 ani este parte din serviciul meu și de 1 an o fac zilnic prin cursul de dicție și comunicare de la Professional Speaker. În tot acest timp, am observat mai multe beneficii pentru dezvoltarea mea personală și profesională. Azi însă o sa-ți povestesc despre cum m-a ajutat (și te poate ajuta și pe tine) oratoria înafara serviciului.

Să începem cu câteva întrebări la care să răspunzi sincer: 

1. De câte ori ai vrut să spui ceva, dar ce a ieșit pe gură a fost cu totul altceva? 

2. De câte ori ai simțit că te copleșesc emoțiile când vorbeai cu anumite persoane? 

3. De câte ori ai avut idei geniale, dar ai observat că nu le poți formula corect? 

4. De câte ori ai fost întrerupt din ceea ce povesteai și nu ai mai putut relua gândul? 

5. De câte ori ai văzut oameni care efectiv nu te ascultau sau se plictiseau? 

Ei bine, acestea sunt doar câteva din cele mai frecvente situații pe care le poți observa des înafara serviciului. Copii care nu te ascultă ca părinte/profesor, amici sau rude care te pot întrerupe, specialiști sau oameni importanți față de care ai emoții puternice. Am fost și eu în diverse situații jenante și știu cât de aiurea te poți simți în acele momente.

Cum te ajută oratoria în aceste situații?

În cele ce urmează, îți voi da 5 beneficii care îți pot oferi soluții pentru probleme zilnice.

1. Structurezi ideile

Cu toții înțelegem cum se întâmplă lucrurile în jur. Dar puțini putem explica prin cuvinte clare. Cel mai adesea, dacă ai o structură, poți să vorbești ușor despre orice. Iar ca să poți structura ușor, e nevoie de practică. Asta este printre primele lecții practice atunci când înveți oratorie.

2. Gestionezi emoțiile

Am scris mai multe articole pe acest subiect. Ultimele 3 le poți vedea aici, aici și aici. Revin totuși cu ideea principală. De emoții nu trebuie să-ți fie frică. Emoțiile te pot ajuta să ai un discurs cu impact. Iar pentru asta ai nevoie să ieși cât mai des în fața oamenilor și să vorbești.

3. Formulezi ușor ideilor în vorbire

Scrii zilnic mesaje și comentarii pe rețelele sociale? Felicitări, poți comunica în scris! Dar cum stau lucrurile când trebuie să vorbești pe viu cu oamenii? Deși tendințele ne țin tot mai mult în comunicarea scrisă, fă-ți timp să socializezi, pentru a-ți menține abilitățile de comunicare vie. Asta te va ajuta să îți fomulezi mai ușor ideile și gândurile.

4. Cunoști oamenii

Fiecare om e diferit, asta o știm cu toții. Totuși, a-ți cunoaște interlocutorul nu e doar treaba psihologului sau a unui recrutor/HR. Dacă vrei să comunici calitativ, ai nevoie să observi și să cunoști oamenii din jur, să poți ghida dialogul așa încât să poți reveni la ceea ce ai de spus cât mai ușor. Ghici ce te poate ajuta să performezi? 🙂

5. Devii interesant

Dacă ai observat că oamenii nu te ascultă sau cască atunci când vorbești, atunci… continuă să vorbești. Cât mai mult. Folosește-ți vocea și limbajul corpului și vezi ce se întâmplă cu cei ce te ascultă. Pariez că vor începe să le strălucească ochii și vor ciuli urechile să te asculte.

Vrei și tu să devii o persoană interesantă? Care poate să se exprime coerent și structurat? Să depășești emoțiile și să cunoști oameni noi? Ai o soluție la îndemână: ORATORIA!

Vino la cursul de oratorie pentru adulți sau pentru copii și adolescenți. Aici vei învăța pas cu pas cum să vorbești cu încredere și să ai discursuri de care să fii mândru. Vezi detalii despre cursuri: Professional Speaker (pentru adulți) și Professional Speaker Junior (pentru copii și adolescenți).

Învață arta oratorică și alătură-te comunității Professional Speaker. Te așteptăm la curs!