👋 Salutare Comunitate Professional Spaker.

Știu că e ciudat să citești un articol despre motivele pentru care să urmezi un curs de Public Speaking. Dar, din păcate, în Moldova mulți dintre oameni gândesc în felul următor: dacă am învățat să vorbesc de la doi ani, de ce aș mai da bani la 20 sau la 30, 40 de ani să reînvăț să vorbesc. Doar eu știu să vorbesc bine de când eram mic.

Da, ai învățat să vorbești de mic. Dar, când ai un moment să vorbești în fața unui public, ce faci, ce se întâmplă?

Ai vorbit măcar o dată în fața unui public și au început a tremurat mâinile ori glasul, ți-au transpirat palmele ori te-ai bâlbâit? Dacă ai avut acest gen de probleme atunci, aceste cursuri Public Speaking sunt ceea ce ai nevoie pentru a căpăta încredere în tine. Cursurile îți dezvoltă abilitatea de a vorbi în public. Lucru care îți poate determina succesul în carieră. Îți poate determina capacitatea de a dezvolta o afacere sau relațiile cu prietenii și familia.

Cursul de Public Speaking se adresează celor care doresc să atingă superlativul în vorbire și, prin aceasta, să evolueze în viața personală și profesională. Vei învăța să îți adaptezi discursul în așa fel încât să hipnotizezi orice auditoriu.

Indiferent de mediul în care te afli, majoritatea oamenilor au frici comune când vine vorba de un discurs în fața publicului.

Oamenii care se instruiesc în mod continuu sunt cei care fac față la orice schimbare și reușesc să aibă succes indiferent de condițiile sociale sau economice. Dar, în ziua de azi nu mai e suficient să te perfecționezi învățând cunoștințe doar din domeniul tău. Ai nevoie și de îmbunătățirea modului în care relaționezi cu ceilalți.

Abilitatea de a vorbi în fața unui public și de a avea un impact major asupra acelor persoane este una din cele mai importante în acest moment. Acesta implică toate elementele comunicării, stăpânirea emoțiilor, leadership și multe alte lucruri valoroase.
Hai să vedem totuși cum te poate ajuta în mod concret vorbitul în public la locul de muncă sau în afacerea ta.

Professional Speaker oferă soluții pentru fiecare. Te ajută să: 

1️⃣ Învingi teama de a vorbi în public. În cadrul cursului, toţi oratorii au discursuri, indiferent de nivelul de pregătire a discursului;

2️⃣ Recapeți încrederea în sine. Fiecare participant este încurajat de trainer și întregul grup. În cadrul cursului se creează atmosferă de echipă şi suport reciproc, fapt care creşte nivelul încrederii în sine;

3️⃣ Afli cum să structurezi un discurs. Ai acces la cunoştinţe despre cum să construieşti diferite tipuri de discursuri prin paşi concreți, care te ajută să ai o prezentare de succes;

4️⃣ Gestionezi emoţiile. Învăţăm cum să gestionăm emoţiile, cum să le controlăm, datorită faptului că ieşim de fiecare dată cu un discurs în fața colegilor;

5️⃣ Managementul audienței. Studiem managementul audienței, ce tipuri de audiență avem și cum să interacționăm cu publicul prin întrebări pentru a fi cât mai interesați de subiectul prezentat.

La final cursului vei putea:

  • Livra un discurs structurat și convingător;
  • Scăpa de bâlbâielile și timiditatea ce te copleșesc înainte să ieși în fața publicului;
  • Te vei exprima liber nu doar prin cuvinte, dar și prin gesturi, mimică și mișcare scenică;
  • Depăși ușor momentul de a face cunoștință cu persoane noi;
  • Reuși să savurezi emoțiile ce te inundă în timpul discursului și le vei transmite publicului cu ușurință pentru a te înțelege exact despre ce vorbești;
  • Descoperi Oratorul din tine și vei rămâne uimit de potențialul tău!

Bonusuri

  • Discursurile și evaluările filmate și expediate fiecărui Orator în mod privat;
  • Suport de curs pentru Public Speaking;
  • Evaluarea discursurilor din 5 puncte de vedere (personal, public, 2 traineri și familia);
  • Mentorarea continuă a Oratorului pe întregul curs de către trainer;

Cursul de Public Speaking este, un antrenament cap-coada, cu public! Vei sta de multe ori în fașa tuturor, ca să te antrenezi să-i farmeci! Te vei distra cu vocale și consoane, până uiți de orice obicei greșit de rostire. Vei învăța să nu te mai strâmbi ci, dimpotrivă, să găsești expresia potrivită spuselor tale.

Totul ține de conștientizarea și confruntarea problemelor pe care le ai.

Nu uita: una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este vorbitul în public!

Autor: Strișca Constanța

  Facebook   Youtube