Ai emoții

Ai emoții când vorbești în fața publicului? Atunci citește articolul de mai jos.

Sunt Ilie Dercaci și de mai mult de 10 ani studiez domeniul de Public Speaking. De fiecare dacă când livrez un nou training, întreb participanții ce ar dori să afle după training. Majoritatea răspund: “Cum să scap de emoții”. Toată lumea înțelege că frica de a vorbi în fața unui public rămâne a fi cea mai mare frică de pe glob, pe locul doi fiind frica de moarte. Și e normal să avem emoțiile când ieșim în fața unui public.

Prin acest articol îmi doresc să-ți ofer câteva idei care ar putea să schimbe gândirea despre emoții. Iar la final, să reușești să ai discursuri cu emoții cât mai constructive.

Referitor la idea că îți dorește “să scapi” de emoții. Hai să o analizăm un pic rațional. Când omul nu are emoții deloc? Când este mort!

Dacă ai emoții, atunci te felicit! Fii fericit că ești viu!

Ceea ce ar fi bine să învăți este cum poți să le controlezi, așa ca să le transmiți celor din sală. 

Care ar fi al doilea caz când ar putea o persoană să aibă zero emoții, dar să fie viu? Atunci când ar fi total indiferent în fața unui public. Nu cred că ar fi interesant să ascult un astfel de discurs.

Public Speaking este despre a transmite emoții celor din sală. Dacă nu le ai – ce vei transmite? 🙂

Pe parcursul carierei mele, în special în Toastmasters și Professional Speaker, am analizat și evaluat peste 5000 de discursuri. Am observat că emoțiile în fața unui public cel mai des apar din 2 motive:

  1. Frica de a greși – oratorii nu știu cum să facă un discurs. Le este frică să aibă un eșec pe care ar putea să-l vadă toți. 
  2. Sau este o problemă psihologică – ce vine din trecutul lor sau e moștenită de la părinți. 

Recomand să le iei pe rând. Învață mai întâi la nivel teoretic și practic – prin diferite cursuri și training-uri. Dacă ulterior nu ai rezultat, apelează la un psiholog ca să cureți acele blocaje din trecutul tău.

De ce avem emoții distructive atunci când ieșim în față?

În primul rând, fiecare din noi ar fi bine să înțeleagă că ele sunt parte din corpul și viața noastră. Exact așa cum sunt mâinile, urechile, ochii și alte părți ale corpului. Când spune cineva că își dorește să le elimine, este ca și cum ar dori să-și elimine o mână sau un picior. 🙂

Am învățat pe parcursul vieții să utilizăm mâinile în diferite contexte – să scriem, gesticulăm, desenăm, cântăm la un instrument muzical. Tot așa e nevoie să învățăm să utilizăm emoțiile în diferite situații. 

Este normal să nu poți utiliza mâinile atunci când ar fi necesar, de exemplu, să cânți la pian – dacă niciodată nu ai făcut acest lucru. Așa și emoțiile – nu le poți controla în fața unui public dacă nu ai experiență în acest domeniu.

Poți controla emoțiile când practici o activitate în care ai experiență. Dacă trebuie să faci ceva pentru prima dată și sunt așteptări mari de la tine și cei din jur, inevitabil vei avea emoții direct proporționale cu nivelul așteptărilor.

Exact ca și în situația când am ajuns la un nivel foarte înalt în cariera mea și ulterior sunt invitat să livrez un discurs profesional. Din motiv că așteptările celor din sală și ale mele sunt foarte mari, pentru că sunt foarte bun expert, încep să am emoții mari. Și asta e normal. 

Recomandarea mea este cât mai curând să începem să studiem cum se vorbește în fața unui public că să putem transmite emoțiile celor din sală. Fie prin cursurile noastre pentru adulți, copii, adolescenți, fie prin orice altă oportunitate care ți se potrivește.

Imaginează-ți satisfacția interioară după un discurs aplaudat în picioare de publicul tău.

Trezește oratorul din interior! 

 

Autor: Ilie Dercaci 

Trainer, co-fondator Professional Speaker