15 decembrie 2021 · 3 min
Rolul matineului în dezvoltarea copiilor
Professional Speaker

Abia aștepți să-ți vezi copilul, sora, nepoțelul în cadrul matineului de iarnă, recitând emoționat poezia lui Moș Crăciun, jucându-și rolul în sceneta pregătită sau dansând vals cu colegul de bancă!
În grădinițele din Republica Moldova, starea de sărbătoare apare cu mult înaintea acesteia. Emoțiile din pragul sărbătorilor de iarnă și a matineului nu se pot reda prin cuvinte. Educatorii sunt panicați, copiii implicați, părinții emoționați – toată lumea pregătește scenariul de la matineul de iarnă pentru venirea lui Moș Crăciun.
Îmi aduc aminte cât de entuziasmată eram de poezia pe care trebuia să o recit la grădiniță, în cadrul matineului de Crăciun! De rochița albă, până în podea cu niște fulgi cusuți pe ea de mama. Țin minte că deși eram emoționați, rușinoși, mofturoși pe alocuri, noi eram fericiți să primim ciocolate de la Moș Crăciun. Care, de altfel, venea doar la sărbătoare și doar la grădiniță.
Pentru noi nu exista posibilitatea să vină Moș Crăciun acasă, cu un sac de cadouri ce ni le doream, cum se practică la moment.
Rolul matineului în viața unui copil este însoțit de factori ce influențează într-un mod pozitiv sau negativ.
Pe lângă partea complicată a unui matineu, dacă lucrurile ar fi făcute într-un mod corect pentru copii, sărbătoarea nu va fi doar o amintire pe viață, dar și o sursă de abilități și competențe importante pentru dezvoltarea copilului.
Să analizăm un pic partea benefică a matineului:
- Copilul tău va avea amintiri pe viață, nimic nu poate fi comparat cu bucuria din ochii unui copil când se cațără pe brațele moșului și primește ciocolate.
- Emoțiile pozitive – vă mai amintiți încă vreo 2 luni după sărbătoare cum povesteam tuturor despre Moș Crăciun, Alba ca Zăpada.
- Copiii învață să recite în public fără frică și emoții negative – acest aspect este foarte important în dezvoltarea personalității copilului. De aici derivă frica de a vorbi în public pe viitor sau încrederea în sine și libertatea din fața unui public.
- Este o oportunitate pentru copii de a-și demonstra abilitățile și rezultatele ce le obțin la grădiniță.
- Este despre relația dintre părinți – copii și cercul de prieteni a copilului. Copilul dvs. este entuziasmat să vă facă cunoștință cu prietenii despre care vă povestesc zilnic acasă.
Și ce mândri sunt părinții, când își văd copiii cum dansează sau recită fericiți în hăinuțe de sărbătoare.
Să omitem partea negativă, să facem lucrurile să funcționeze pentru copiii noștri pentru abilitățile acestora. Să transformăm matineul într-o sărbătoare pentru emoțiile și zâmbetul copiilor, nu pentru părinți sau pentru show-uri de milioane.
Aveți grijă de emoțiile și amintirile ce le creați copiilor – viitori maturi împliniți.
Autor: Angela Izbaș,
manager marketing Professional Speaker
Articole asemănătoare

28 august 2023
10 curiozități despre Limba română.
10 curiozități pe care probabil nu le știai despre Limba română. 1. Limba română cunoaște patru dialecte: Daco-român, Aromân, Meglenoromân și Istroromân. Dialectul Daco-român este vorbit în România și Republica Moldova. Dialectul Aromân este un grai vorbit de minoritățile românilor din sudul Peninsulei Balcanice (Grecia, Macedonia, sudul Albaniei, Bulgaria). Cel Meglenoromân este vorbit în sudul [

31 octombrie 2022
Povestea Professional Speaker Junior
Îți plac poveștile? Astăzi am pregătit una pentru tine. În ea nu vei găsi balauri sau zâne fermecate. Însă te asigur, mesajul, ca în orice poveste, va fi foarte util și pe înțelesul tău. A fost odată. A fost odată ca niciodată un tărâm fermecat. Prin ce era el fermecat? Păi, imaginează-ți. Veneau acolo copii, […]

24 octombrie 2022
6 Trucuri – cum să te relaxezi înainte de o prezentare
Ai de făcut o prezentare, un discurs. Ești la școală, sau la nuntă, la un summit oficial sau la o ședință în oficiu, unde știi că vei primi cuvântul să-ți relatezi succesele din ultima lună. Termină primul vorbitor, începe și termină al doilea, iar tu realizezi că tot mai aproape îți vine rândul. Picioarele tremură. […]


