lectura

Lectura pentru echipa Professional Speaker este un obicei care ne definește. Pentru asta, în fiecare birou avem la dispoziție cărți, pentru a contribui la dezvoltarea personală a fiecăruia. Astăzi te invit să vezi impresiile colegei noastre, Doina, după lectura cărții Grăunțe pentru succes, de Diana Crișan și Lorand Soares Szasz. 

O carte cu adevărat motivațională în care este prezentată calea și transformarea unei asistente până a ajunge să devină un director executiv. După lectura acestei cărți, provocarea este că devii motivat să faci acțiuni pe care anterior le lăsai să se petreacă în voia sorții. Astfel, am devenit responsabilă pentru viitorul la care aspir. Am învățat să recunosc atunci când greșesc. Și, cel mai important, să învăț mereu din acele greșeli și să generez o soluție.

Un aspect foarte important este să ai curaj să visezi orice mărunțiș din această viață.

Și odată vizualizat acest aspect, vei trece nemijlocit la executarea de acțiuni în vederea implementării cu succes a acelui vis născut din curaj.

De asemenea, este primordial să oferi 100% în tot ceea ce faci, indiferent dacă menționăm planul profesional sau cel personal. Mereu trebuie să facem ce ni se cere cum putem mai bine. Și mereu să facem încă ceva în plus pentru a aduce plus valoare. Însă fără a aștepta să primești ceva în schimb!

Din lectura acestei cărți am învățat să-i surprind pe ceilalți.

Și cu siguranță, și ei te vor răsplăti cu aceeași monedă. Din toate principiile din această carte vreau să-l menționez pe unul pe care îl consider important a fi aplicat de către absolut toți. Este vorba despre atitudinea și gândirea pozitivă pe tot parcursul vieței.

„Atitudinea pozitivă este stilul de viață a oamenilor succes, al persoanelor fericite.”

Astfel, și recunoștința vine mână-n mână cu atitudinea pozitivă pe care o generăm zilnic. „Pune pasiune în tot ceea ce faci și vei fi uimit de rezultate”. Să faci cu pasiune ceva înseamnă să dai 200% din potențialul tău. Iar din moment ce faci lucrurile cu pasiune, te vei hrăni cu satisfacția îndeplinirii acelor activități.

Este important să-ți găsești propriile pasiuni și te îndemn să le descoperi!

„Ocupă-te de fericirea angajaților tăi și ei se vor ocupa de fericirea ta”. Această idee mi-a demonstrat încă o dată că la baza oricărei afaceri stă omenia și spiritul de empatie dezvoltat. Echipa oricărei afaceri este exact la nivelul de leadership a celui care o conduce. Așa că echipa trebuie tratată așa cum își dorește ca leaderul să fie tratat la rândul lui. 

În concluzie, dacă îți dorești compania ta să înflorească, ai grijă de fericirea tuturor angajaților din companie. Pentru că nimeni în această lume nu a ajuns la succes de unul singur. Înconjurați-vă de oameni de calitate și eliminați-i din viață pe cei care vă trag în jos! 

 

Autor: Doina Adam 

Asistent director, Professional Speaker