emoțiile și dicția

Emoțiile și dicția sunt două elemente importante în comunicare. Ele se pot completa sau dimpotrivă. 

Te salut. Din nou Diana la taste și de data asta vreau să-ți povestesc despre cum afectează emoțiile aparatul fonator.

Aparatul fono-articulator (sau fonator) este format din mușchii implicați în formarea sunetelor. Altfel spus, sunt mușchii gâtului, limba, ai obrajilor și gurii, care ajută la pronunțarea cuvintelor. În funcție de cum se poziționează acești mușchi, putem spune un sunet sau altul.

Cum interferă emoțiile și dicția?

Când simțim o anumită emoție, corpul nostru reacționează. Unele emoții pot relaxa mușchii, altele pot încorda. Acest proces se declanșează fie că ne propunem sau nu. De aceea, când nu suntem în controlul conștient al mușchilor, ei se pot contracta involuntar. Iar asta ne poate crea neplăceri, mai ales în comunicare. Mușchii aparatului fonator sunt sensibili și se pot bloca la emoții.

Blocajele pe care le simțim atunci când suntem emoționați se produc nu doar la nivel mental sau psihologic, dar și fizic. Dar spre deosebire de celelalte două, noi putem controla mușchii noștri.

Cum ne putem controla mușchii aparatului fonator?

Răspunsul este simplu: prin antrenament. Antrenamentul zilnic al aparatului fonator mențin mușchii în tonus. Înafară de asta, lucrând zilnic cu ei conștient, prin exerciții specifice, poți fi mereu în controlul lor. Emoțiile și dicția nu trebuie să fie în conflict. Mai jos îți propun câteva exerciții simple pentru aparatul fonator.

  1. Mirarea. Acest exercițiu constă în pronunțarea lentă a cuvântului “Uaaau!”, de parcă te-ai mira. Poți utiliza toți mușchii feței pentru asta. Repetă exercițiu de minimum 5 ori.
  2. Rotirea buzelor. Întinde buzele înainte. În această poziție, rotește buzele în sensul acelor de ceasornic, apoi contra acelor de ceasornic. Repetă cel puțin de 5 ori în fiecare sens.
  3. Dinții curați. Treci cu limba pe dinți de parcă i-ai verifica dacă sunt curați. Acest exercițiu lucrează cu mușchiul limbii, mai exact cu vârful limbii. Repetă de 3-5 ori.
  4. Tropăit. Lipește limba de cerul gurii, apoi dezlipește-o brusc. Sunetul rezultate va aminti tropăitul unui cal. Repetă exercițiu de 5-10 ori.
  5. X-O. Pronunță zâmbind consoana X, apoi cu gura deschisă și buzele înainte – vocala O. Repetă secvența de 5-10 ori. După acest exercițiu, vei simți deja cum lucrează mușchii aparatului fonator.

Aici sunt doar câteva dexerciții pe care le poți face ca să îți recapeți controlul mușchilor și, implicit, al comunicării. Mai multe exerciții, atât pentru aparatul fonator, cât și pentru celelalte compartimente ale dicției, poți descoperi în cursul de Dicție cu Sens. Voi fi alături pentru a avea siguranța că le faci corect și te voi ghida spre o comunicare clară și coerentă. Cursul este disponibil pentru copii (7-9 și 10-13 ani), adolescenți (14-17 ani) și adulți. Vezi mai multe detalii aici: dictie.speaker.md

Până atunci, te îndemn să folosești setul de mai sus pentru a începe chiar de azi să vorbești clar, fără ca emoțiile să te afecteze!