Într-o societate perfecționistă (cum este a noastră), dicția are marele dezavantaj de a fi asociată cu pronunțarea rapidă a unor frământări de limbă. Să fie aceasta gradul cel mai înalt de performanță în dicție? Oare care este sensul exercițiilor de pronunție?
Dragă cititorule, te salut. Diana Ungureanu la tastatură, iar azi vreau să vorbim despre sensul din spatele orelor de exersare a dicției.
În practica mea de lucru, am văzut copii care se confruntau cu obstacole în comunicarea lor cu cei din jur, colegi, profesori, părinți, rude sau oameni străini. La majoritatea covârșitoare problema era la nivel emoțional (frică, rușine, anxietate, chiar și fobie) însoțită de o problemă de pronunțare a cuvintelor.
Pe de altă parte, deși într-o pondere mult mai mică, am întâlnit copii care spuneau repede și perfect frământări de limbă complicate. Știu că au depus efort să le învețe atât de bine (și eu exersez mult să le spun corect și repede), datorită faptului că au făcut anterior cursuri de dicție sau teatru. În același timp, aceste performanțe extraordinare nu se manifestau și în comunicare, unde oricum se întâmpla de foarte multe ori să depistez defecte de dicție.
Nu e de condamnat, înțeleg foarte bine de unde vin aceste discordanțe. Părinții tuturor acestor copii vor să vadă performanță, iar ca să fiu mai explicită – rezultatul trebuie să fie vizibil, la suprafață.
Le dau dreptate, sunt și eu mama unei fetițe și îmi doresc să aibă succes, iar pentru asta fac orice. Și nu aș da bani dacă nu ar avea rezultate.
Totuși, văd diferit conceptul de performanță. Mai ales în dicție. Faptul că fetița mea pronunță, în joacă, o frământare de limbă repede și la perfecție nu mă convinge. În schimb, după zile de exersare a unor sunete problematice (cum ar fi ș-j, r, grupurile ce/ci-ge/gi etc.), când am auzit-o vorbind cu bunicii pronunțând corect acele sunete, am fost mândră de noi ambele. De ce? Pentru că la început le spunea corect în cimiliturile pe care le făceam în jocurile de dicție, dar nu le folosea în vorbire. Dacă era să mă mulțumesc doar cu partea “vizibilă” doar în jocuri, unde se vedea clar o performanță, fără să ajung la partea de integrare în vorbirea curentă (de unde a și venit problema, de fapt), aș fi ratat ocazia de a nu mai vedea performanța reală.
Și nu știu cum tu, dar eu cred că adevărata performanță este atunci când o integrezi în viața de zi cu zi.
Când deții o performanță în mod obișnuit, nu când o manifești ocazional. E ca și cum ai spune că ai un apartament de lux, iar ca să demonstrezi asta mergi într-o cameră de hotel și faci fotografii. Deții acea cameră cât timp ai achitat pentru ea, în restul timpului nu îți aparține. Același lucru se întâmplă și cu alte lucruri, inclusiv cu dicția.
Rezultatele dicției nu trebuie arătate demonstrativ (doar) prin frământări de limbă, dar și vizibile prin comunicarea clară, cu fiecare sunet pronunțat corect.
Dicția este pentru a vorbi cu impact in orice timp al zilei, în orice loc. Este un mușchi (atât la sensul figurat, dar mai ales la cel propriu) care necesită a fi antrenat și folosit mereu. Amintește-ți de unde ai pornit și vei ști unde trebuie să ajungi.
În acest drum poți merge singur sau cu un prieten. Te voi admira dacă vei alege să te antrenezi de sine stătător și îți voi aprecia curajul dacă vei dori să fii ghidat. În al doilea caz, te pot însoți cu bagajul meu de cunoștințe și experiență pe testate, din care să beneficiezi la maxim. Iar pentru asta, te invit, alături de copilul tău, la cursul online de Dicție cu Sens.
Detalii despre curs găsești aici: Dicție cu Sens.
O dicție cu impact este cea care cucerește prin autenticitate. Copilul tău are voce – oferă-i valoare!
