Pălăvrăgeală cu prietenii?, vorbit între colegi la muncă? Nici o problemă.
Vorbitul în public? Hopa! Doar când te gândești la vorbirea în public te apucă agitația, iar unii deja simt palmele transpirate. Există însă multe moduri de a combate această anxietate (da, da anxietate – care înseamnă teamă nedeterminată) și de a învăța să vorbim liber și degajat în fața unei audiențe ori de câte ori avem nevoie.
Îți oferim câteva recomandări, care, dacă le vei utiliza, vei obține rezultate peste așteptările tale. De ce suntem așa de siguri? Crede-ne, știm. Ne-au confirmat-o cei peste 500 de persoane care au învățat cu noi, la cursul intensiv de Public Speaking și Dicție să vorbească în fața oamenilor ca niște oratori profesioniști.
Neliniștea este normală. Exersați și pregătiți-vă!
Toți oamenii au reacții fiziologice, doar suntem vii, nu? Inima bate intens, mâinile tremură, ne bâlbâim. Cei mai mulți dintre noi asociază aceste reacții cu faptul că nu vor reuși să ducă până la capăt ceea ce au de spus și se blochează sau renunță din start.
Ei bine, vreau să îți spun că astfel de reacții sunt chiar benefice prin faptul că ele contribuie la secreția adrenalinei, iar aceasta te face mai alert și mai orientat spre cele mai bune performanțe.
Cel mai bun mod de a depăși teama este să exersezi și iar să exersezi.
Acesta este lucrul cel mai important. Frica apare din neîncredere și necunoașterea propriilor capacități. Deci, cu cât vei avea mai multe experiențe reușite și, chiar, nereușite, cu atât temerile vor dispărea mai repede și vei face loc încrederii mult râvnite.
De aceea fă-ți timp să te pregătești ceva mai mult. Treci peste notițele tale de mai multe ori. După ce te simți confortabil cu materialul (știi care este structura unui discurs?), citește-l cu voce tare, preferabil în fața oglinzii. Înregistrează-ți discursul sau roagă pe cineva aproape să te asculte și să îți ofere un feedback.
Astfel vei ști ce faci bine și la ce aspect trebuie sa mai lucrezi. La cursurile noastre aspectele care necesită cea mai mare atenție, la majoritatea studenților sunt: tonul vocii, gesturile, emoțiile necontrolate. Până la finalul cursului zici că s-au născut oratori.
Cunoaște-ți audiența. Pentru cine e discursul, pentru tine sau pentru ei?
Înainte de a începe să vă creați discursul, luați în considerare cui este destinat mesajul. Află cât mai multe despre audiența ta. Acest lucru te va ajuta să determini alegerea cuvintelor, nivelul informațiilor(ce fel de informație poți da) și declarația motivațională( la sfârșitul unui discurs e bine să vii cu un îndemn sau cu o urare la adresa publicului tău).
Dacă e pentru un mediu academic, vei putea utiliza termeni mai științifici, iar dacă vei vorbi în fața unor elevi, vei avea grijă să utilizezi cuvinte cât mai accesibile vârstei acestora.
Alege cuvinte concrete, familiare, care se referă la obiecte tangibile astfel încât să mențină interesul publicului. Evită să folosești mai multe cuvinte decât este necesar pentru a exprima o idee – fii concis.
Organizează-ți textul discursului în modul cel mai eficient pentru a-ți atinge scopul.
Un discurs, dacă nu are un scop bine determinat, nu mai este discurs. Pentru ce dorești să vorbești în fața publicului, ce mesaj vrei să transmiți? Este important să scrieți subiectul, scopul general, scopul specific, ideea centrală și punctele principale (toate acestea le explicăm într-un articol separat). Asigurați-vă că atrageți atenția publicului în primele 30 de secunde. Cum faci aceasta? Spune cine ești și de ce te afli în fața lor. Fii autentic.
Urmărește feedback-ul și adaptează-te la acesta.
Probabil de foarte multe ori ai auzit fraza ” Socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”. Oricât nu te-ai pregăti pentru acel discurs, lasă o mica șansă flexibilității. Fii atent la public, ce reacții are, dacă te ascultă sau se plictisește. Ajustează-ți mesajul pentru a-l ține implicat. Altfel riști să pierzi și cei mai devotați ascultători. La una din lecțiile noastre un elev nu și-a verificat prezentarea power point înainte de discurs. Și, surpriză! Prezentarea avea doar poze nu și text. S-a cam pierdut, la început, cu firea, ceea ce este și firesc (tu cum te-ai simți în astfel de situație?). Însă s-a adunat (cu ajutorul trainerului) și a readaptat propriul discurs la situație. Publicul l-a aplaudat călduros.
Fii tu însuți.
În orice tip de comunicare vei avea o credibilitate mai bună când vei fi viu și autentic(și aici adă-ți aminte că viu înseamnă să ai emoții), iar publicul tău va avea încredere în ceea ce ai de spus, când te pot vedea ca pe o persoană reală.
Folosește umorul, spune povești.
Strecoară un banc amuzant în prezentarea ta și vei atrage cu siguranță atenția publicului. În general, publicul adoră note personale într-un discurs. Iar o poveste poate oferi asta. Storytelling-ul în discursurile publice este o temă interesantă. E pur și simplu uimitor ce poți face cu publicul atunci când spui o poveste. La cursul de Public Speaking avem un modul aparte pe această temă.
Folosește-ți în mod eficient vocea și mâinile. Omite gesturile nervoase.
Comunicarea non-verbală poartă cea mai mare parte a mesajului. Felul în care stăpânim aceste atribute determină succesul prezentării tale. Ele te ajută să îți transmiți clar și fără distragere mesajul.
Atrage atenția la început și încheie discursul cu un sfârșit dinamic.
Ne-am cam săturat de discursuri care încep cu „Astăzi o să vă vorbesc despre X”, nu-I așa? În schimb, utilizează o statistică relevantă, o anecdotă interesantă sau o citată concisă. Încheie discursul cu un rezumat al celor spuse și o declarație puternică (aceasta poate fi un îndemn, o urare sau o concluzie importantă din viața ta) pe care publicul tău o va ține minte.
Utilizează în mod înțelept elemente audiovizuale.
Prezentare Power Point, un flip-chart, un microfon – toate sunt extrem de utile atunci când situația o cere. Ai un public mare? Ce faci fără microfon? Or riști să fii auzit doar de câteva persoane din preajmă.
Ai nevoie să explici ceva și trebuie să desenezi un grafic? Flip chart-ul e soluția. Folosirea unui flip-chart are și el secretele lui. Care sunt ele, vezi în acest articol.
O prezentare Power Point te ajută să aduci dinamism în discursul tău, îți poate îmbogăți sau clarifica conținutul discursului sau de ce nu, poate capta și să menține atenția publicului. Cum faci o prezentare power point poți vedea în unul din articolele noastre.
Practica nu te face perfect.
O comunicare bună nu este niciodată perfectă și nimeni nu se așteaptă să fii perfect. Cu toate acestea, să aloci timpul necesar pentru a te pregăti te va ajuta să susții un discurs mai bun. S-ar putea să nu poți scăpa în totalitate de emoții necontrolate, dar poți învăța să le minimalizezi.
Nu amâna pe mai târziu ceea ce ai putea face acum! Găsește orice împrejurare sau ocazie să vorbești acolo unde sunt mai mulți oameni, fie ca ai de dat un răspuns scurt la lecția ta preferată sau să te implici mai mult în comunicarea cu colegii tăi, sau, de ce nu, să accepți un interviu cu jurnaliștii pe stradă (da, știu, pentru foarte mulți aceasta este o adevărată provocare). La început te vei simți vulnerabil, însă după aceste experiențe vei obține încrederea mult râvnită.
Fii curajos și fă-te auzit!
Iar când vei dori să obții rezultate imediate și să devii un orator profesionist, te așteptăm la Cursul de Public Speaking și Dicție de la Professional Speaker.
Ți-a plăcut articolul? Împărtășește-l cu ceilalți, s-ar putea ca cineva sa aibă mare nevoie.