leaderIlie Dercaci este de 10 ani trainer în arta oratorică, fondator, membru și Ex-Președinte al clubului de public speaking și  leadership Top Toastmasters Club din Moldova. De 3 ani inspiră persoanele care au emoții în fața unui public, care nu știu cum să structureze un mesaj sau nu pot menține atenția publicului, împreună cu comunitatea #ProfessionalSpeaker.

Dar pe lîngă pasiunea de oratorie și business, trainerul Ilie Dercaci este și un mare iubitor de cărți. Etapele formării și dezvoltării au fost marcate de câteva cărți, care ar putea fi și pentru voi un start spre o altă viziune a vieții și scopurilor voastre.
  • Putere nemărginită  – Anthony Robbins

Aceasta este o carte care a inspirit milioane de persoane. Și dacă ai nevoie de inspirație și motivație ca să ai o viață mai bună, fii sigur că această carte este cel mai bun început pentru tine.

“Dacă faci ce ai făcut dintotdeauna, vei obţine rezultatele obţinute întotdeauna.” – Tony Robbins

“Drumul succesului este întotdeauna în construcție. Este un traseu progresiv, nu un sfârșit care trebuie atins.” – Tony Robbins

“Asigură-te că oamenii de care te înconjori vor face ca tu să fii mai valoros prin asocierea cu ei.” – Tony Robbins

  • Cele 5 limbaje ale iubirii – Gary Chapman

 „Iubirea este o alegere“, spune autorul. „Şi fiecare partener poate începe procesul acesta chiar acum.“

Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare  dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.

  • De la grădinar la business coach – Lorand Soares Szasz

Dacă vrei să afli cum ajung oamenii la succes, citește această carte. Aici este povestea lui Lorand, care a trecut prin multe etape profesionale, începând de la un copil sărac, grădinar, până la afacerea proprie și la independența financiară.

Cartea îți va prezenta niște principii din viață, care au adus la acest succes.

  • Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul – Robin S. Sharma

Această carte este un bestseller internațional și este citată ca referință de toți autorii din domeniul dezvoltării personale.

În baza principiului “am întâmpinat o situație neplăcută într-un anumit moment al vieții și acum m-am trezit la realitate”, oamenii care vor citi cartea vor realiza avantajul unui moment de cotitură, ca în viața personajului. Și vor realiza că echilibrul în viață este crucial.

  • Cuvinte care schimbă minți – Shelle Rose Charvet

Această carte este bazată pe ani de muncă și studiu cu oameni și organizații. Este plină de tehnici practice, din lumea reală, pentru profesioniștii al caror succes depinde de a prezice și a influența comportamentul uman.

“Cuvinte care schimbă minți” este una din acele cărți care îți schimbă viziunea prin care te raportezi la oameni și modul prin care alegi să comunici cu ei.

💡 Oricare dintre aceste cărți pe care le vei citi, vor fi o investiție intelectuală și un timp petrecut bine.

Indiferent care este scopul tău, fii de acord că nu există un loc mai bun și mai liniștit decât cel între paginile unei cărți.

Devino și tu un leader prin a citi cărți, și dezvoltă-ți încrederea în tine alături de echipa #ProfessionalSpeaker.

➡ Pentru mai multe detalii accesează: SPEAKER.MD

Autor: Elnara Atamaliev