Salut. Știi ce vreau să te întreb? Ai fost vreodată la Poiana Winery? E o vinărie din sătucul Ulmu, raionul Ialoveni. Doar 35 km de la Chișinău. Azi, acolo e un loc de întâlniri romantice, pe când eu, țin să-ți povestesc despre ce s-a întâmplat pe acele meleaguri cu mult înainte să se ivească vinăria.
A fost odată ca niciodată…
Imaginează-ți: anul 1964. Valea, o tânără drăguță din sătucul Ulmu, își făcuse bagajele ca să plece la Bălți. Era studentă la pedagogie anul 3. Dar nu avea inima împăcată. Nu pleca liniștită, parcă o apăsa ceva pe suflet. Avea în interior un gând care o chinuia, o frământa și nu-i dădea pace. Gândul acesta, era verișorul Vasile care la 27 de ani încă nu era însurat. Și Valea făcea o problemă imensă din asta:
„Tre’ să fie în rând cu lumea. Tre’ să se apuce de gospodărie și de viață serioasă.”
Vasile habar nu avea că are probleme, mai ales legate de însurătoare. El, bărbat în toată firea, se mutase la Chișinău, lucra, avea salariu bun, se bucura de viață și trăia din plin fiecare zi. Valea, văzând că Vasile nu are nicio inițiativă, a hotărât că e de competența ei, ba chiar responsabilitatea ei să rezolve această „problemă”.
„Cât se poate să umbli atât de nefericit zi și noapte. Tre să fii în rând cu lumea cu femeie cu sfadă cu copii.”
Eu vreau să mă mărit!
A ajuns Valea la Bălți. În cămin deja o așteptau colegele de cameră Vera și Zina. Revederea era dulce, erau prietene bune. Stând la un pahar de vorbă, cu gustări proaspete din torbele aduse de acasă, pe neașteptate Zina începe:
– Vreau să vă mărturisesc ceva!
Intrigate, Valea și Vera aproape concomitent au zis:
– Zi Zânica, ce-i la tine? Ce-o fosta acolo? Ce vrei să ne povestești?
– Fetelor, eu vreau să mă mărit. Și cu cât mai repede cu atât mai bine. Am înțeles vara asta că eu m-am copt. Vreau casă, gospodărie, bărbat la casă.
Cele două prietene, nedumerite, și-au dat cu părerea:
– Zânica mai avem doi ani de învățat unde te grăbești?
– Ai să dovedești fată dragă!
– Nu fetelor, eu am hotărât! Gata, vreau cât mai repede să fiu mireasă!
Atunci, la Valea s-a aprins becul . Vasile trebuie însurat, iar Zina vrea măritată. O ocazie mai bună să vrei că nu găsești.
„Разведка.”
Decisă că poate prinde doi iepuri odată, și-i poate uni într-un cuplu frumos, Valea intră în rol de pețitoare:
– Eeeee! Fetelor, eu știu ce trebuie de făcut! Zina, am eu un verișor super pentru tine.
Și Valea și-a lăudat verișorul cum a putut mai bine.
Gata, Zina deja se vedea măritată: ogradă mare, 7 copii, totul bine și frumos!
Dar cumva, totuși avea ea un soi de nesiguranță. Așa, s-a născut operația secretă „разведка” .
Valea era interesată să-și însoare vărul, iar Zina să fie luată de nevastă. Însă nici prima nici a doua nu se potriveau pentru a merge în teren. Astfel, pentru „разведкэ” a fost aleasă Vera.
– Vera, a început Valea. Peste 2 săptămâni în sat e hramul. Tu vei veni ca invitata mea, dar de fapt vei fi „разведчик”. Vezi, să te uiți bine la vărmiu’, ca să-i spui Zinicăi dacă i se potrivește sau nu. Zis și făcut.
În 2 saptamani fetele erau la hramul satului. Acolo era sărbătoare mare. În centrul satului muzică, alai, frumesețe, un leagăn mare chiar pe mijloc, dansuri și chef. Dar toate acestea nu le interesau pe Vera și Valea. Iar în scurt timp, apăruse și punctul de interes – Vasile.
Vasile chiar era chipeș, stilat, în niște pantaloni largi, cu vârfurile ce acopereau lungimea pantofului, (se mai numesc pantaloni cu fundul clopot). Veruța, nu s-a pierdut, a început misiunea de analiză. La scanat pe Vasile de sus în jos, de la dreapta la stânga, pe diagonală. A aflat cât de frumoase îi sunt unghiile, culoarea părului, tot -tot.
Misiunea a fost îndeplinită cu succes!
Ard de nerăbdare!
A doua zi fetele se întorceau la Bălți. Zina le aștepta cu sufletul la gură. Ardea de nerăbdare!
„Unde-s? Să știu, mă mărit? Am mire? Nu am mire? E bun? E rău?”
Și a plecat la gară să le întâlnească să afle mai repede.
Veruța începu:
– Perfect! Din toate punctele de vedere! Îi băiet băiet, așa cum trebuie! Doar că…(Zina s-a ‘nălbit la față) ..poate fi o mică problemă. Matincă îi mai josuț ca tine.
– Ei crucea măsii, asta e problemă!? Expirând adânc se linștise Zina.
– Dar la nuntă ce veți face? Cum vă veți pupa? nedumerită întrebă Vera.
– Îi voi face comandă de pantofi cu toc un pic mai înalt, că se fac acum și de aestea, principalul om să fie și gospodar la casă.
Cioc Cioc!
Gata, fetele planificau și nuntă și tot, și nănaș găsise, toate mergeau strună. În săptămâna aia n-au mai învățat nimic, vorbeau numai despre nuntă. Rămăsese ultima problemă : Cum să facă cunoștință mirele cu mireasa?
Pe neprins de veste, sâmbătă dimineață se aud bătăi la ușă : „Cioc cioc”. Valea deschise, iar acolo conul mire. Valea s-a făcut albă ca varul.
– Vasile ce-ai venit la Bălți? S-a întâmplat ceva? Mama? S-a îmbolnăvit cineva acasă? Au murit?!
– Valea tăt’ normal liniștește-te. Mă plictiseam și eu și mi s-o făcut dor.
– Da uăi, nu m-ai văzut o săptămână și ți s-o făcut dor, amuș!
A convins-o Vasile pe Valea că nu se întâmplase nimic și ca un adevărat gentleman a invitat fetele la restaurant.
Ai înțeles de ce a venit mirele tocmai la Bălți, nu? Exact, a venit pentru Veruța!
Din prima clipă când a văzut-o, a simțit ce înseamnă să-i facă inima „poc!”
Dar evident nu putea să acționeze din prima secundă. A început „băietul” planul lui strategic de a împlini poftele unei fete.
Dacă te întrebi ce făcea Zina: Eeeeei, ea când l-a văzut ba o dădea în călduri ba în răceli, ba roșea ba se învinețea. Îmbrăca o rochie, apoi o fustă și nimic nu se potrivea. Două ore s-a chitit „nireasa” ca să meargă la restaurant.
Acolo, la masă, Valea și Vera i-au așezat pe hulubași unul lângă altul, ca să pornească un contact între viitorii miri. În acel moment, Vera deja „s-a spălat pe mâini” că uite planul a mers, și s-a alăturat la o gășcă de colegi, de la masa alăturată. Și mai toată seara a dansat cu un băiat, coleg de la universitate probabil.
Conul mire, când a văzut că-i bâja, că o poate pierde pe Veruța, a spus un pic cam sec, potrivindu-și vocea:
– Fetelor, cam întunecă, cred că ar fi bine să ne întoarcem la cămin.
Fetele ascultătoare, (păi dacă el e omul cu banul) au fost de acord și au pornit toți împreună spre cămin.
Hai să ne căsătorim!
Era o seară frumoasă. Stele pe cer, liniște, lună nu foarte luminoasă. Drumul se așeza lin și a început să se îngusteze. Încăpeau numai câte două persoane pe hudiță. Așa au vrut stelele sau mai degrabă așa a vrut Vasile, însă pe cărarea îngustă în față mergeau Valea cu Zina iar în spate Veruța cu Vasile. Cel din urmă nu grăbea pasul așteptând să se îndepărteze fetele din față, iar când a venit momentul oportun, a apucat-o pe Vera de mână și i-a spus:
– Noi trebuie să ne căsătorim.
Să spun că Vera nu s-a așteptat la asta cred că e puțin spus. Se înțelege și din reacția acesteia:
– Alio! Ce-i cu tine? I-o mireasa-i mai în față. Parcă n-ai băut mult. Știu că-i întuneric, dar deschide și tu oleacă ochii, eu sunt Vera, nu Zina!
– Știu eu ce spui Veruță, înțeleg, dar hai să ne căsătorim.
Ce i-a spus acolo Vasile Veruței nu cunoaștem. Poate i-a turnat niște macaroane, dar unde să mai încapă, că fetele și-au umplut burta cum au putut ele mai bine (cine știe când vor mai mânca la restaurant, bursa nu permitea așa confort). În orice caz, Veruța a ajuns la cămin cam îngândurată, ba chiar șocată.
Vasile mi-a spus ceva…
S-au pus fetele în pat și discutau „mirele”. Iar când s-a făcut liniște, Vera a început:
– Vasile mi-a spus ceva…
S-a auzit cum Valea și Zina au ridicat capetele ca să audă mai bine.
– Vrea să se însoare.
Zina a sărit în picioare de bucurie. Era cât pe ce să se apuce de dansat, însă Vera a continuat.
– Mi-o zis că vrea să se însoare cu mine…
S-a făcut din nou liniște, una mortală, chiar un pic insuportabilă, așa că Vera a adăugat:
– Dar eu nu mă bag nu-mi trebuie e al tău, al tău, așa ne-am înțeles.
Iar liniștea a continuat.
Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți
Conul mire Vasile venea deja în fiecare weekend la Bălți. Petrecea câte 3 ore pe drum ca să o vadă pe Veruța. Zina încă spera la nuntă, iar fetele mergeau la restaurant sau la film în fiecare weekend, noroc pe ele!
După o perioadă de timp, Zina, înțelegând că nu mai are șanse, i-a spus prietenește Verei:
– Veruță, decât să-l ia alta străină, ia-l tu, fato! Nu mă supăr eu. Chiar e băiet bun!
Asta s-a întâmplat prin octombrie, iar în mai Vasile cu Veruța se înregistrau la Starea Civilă.
Probabil te întrebi, cum arăta Veruța, de s-a îndrăgostit Vasile ca prin minune atât de repede? Uită-te la mine și vei vedea copia Veruței.
Eu sunt Diana, iar Vasile și Vera sunt părinții mei; sunt copia mamei.
Ascultând această poveste de la ei, am înțeles că dragostea de la prima vedere există. Și e adevărată aceasta. Iar succesul de partea cealaltă reacționează instant.
Vă îndemn să faceți la fel!
Iubiți, și veți fi iubiți, și veți dobândi succes și fericire!
