În 2003 pentru prima dată am venit cu un vis de la Chișinău.
Aveam 13 ani. Venisem la Chișinău în vizită la fratele meu mai mare. În timp ce îmi arăta locurile frumoase din capitală, ne-am întâlnit întâmplător cu un prieten de-al lui. Cel din urmă ne-a propus să mergem la un meci de baschet, cică era finala unui campionat.
Nu ne-am gândit mult și am acceptat, mai ales că familia noastră e plină de sportivi: Tata fotbalist; Mama și frații voleibaliști; din câte vezi, ne plac sporturile cu mingea ).
Meciul, avea loc între Donbaschet USM și Gama-Sind Cahul. Vă pot spune din start că Donbaschet USM a pierdut meciul, dar nu asta mi-a atras atenția.
Mai tare m-au uimit jucătorii. Eram în clasa a 7-a și când am văzut baschetbaliștii am gândit că sunt niște velicani. Iar când săreau la coș parcă zburau.
„Cum velicanii ăștia pot să zboare?” cu acest gând priveam și savuram partida.
Meciul mi-a părut foarte captivant și jocul atractiv. De aceea i-am spus fratelui meu că vreau să devin baschetbalist.
„Vadim, totul e în mâinile tale!”.
Baschet? Ce-i aia?
Eu provin din Glodeni, satul Petrunea, un sat slăvit prin fotbaliști și voleibaliști. În 2003 în sat nu exista baschet. Nimeni nu știa cu ce se mănâncă acest sport. Totuși, râvna mea era pornită
Prima ce am făcut, m-am dus la profesorul de educația fizică și i-am povestit despre ce am văzut la Chișinău. La cele auzite el îmi răspunde:
– Vadim, eu am o experiență bună în acest sport. Am primit titlul de cel mai bun arbitru de baschet și cunosc destui oameni în acest domeniu. Totuși, tu știi, în sat noi nu avem baschetbaliști. Dar dacă vrei așa mult să jucăm, avem nevoie de 5 oameni.
– Aduc eu oameni, domnule Profesor! eram plin de entuziasm.
Începuturi. Primul campionat. Cedăm?
Primii 5 jucători de baschet erau colegii mei și eu. Am început să ne antrenăm, iar în 2004 participam la primul campionat de baschet.
Cum crezi câte victorii am avut?
Zero! Am pierdut toate meciurile posibile.
Toți eram dezamăgiți, dar i-am convins pe băieți că un an e puțin și că avem nevoie de mai mulți jucători. În câteva săptămâni am mai adunat 5 băieți și am început să ne antrenăm mai intens. Deja nu ne limitam numai la ce făceam în sala de sport. Acasă, ne informam singuri. Căutam tehnici pe net și am aflat cu toții despre NBA.
În 2005 participam deja la al doilea campionat. Am luat locul 2!
Satul cu voleibaliști și fotbaliști a luat locul 2 la un campionat local de baschet!
După acel campionat la Petrunea s-a auzit despre Baschet. Toți eram entuziasmați, eram vedete, și în același an s-a deschis secția de baschet în școala noastră.
În 2006 am devenit campioni. Iar eu am fost declarat omul meciului.
Părea deja că am obținut totul. Satul era campion, eu eram campion. Dar am decis să nu mă opresc. Voiam să cresc mai mult.
Vreau să cresc!
Au venit anii de liceu. Mulți dintre colegii mei nu au putut să mai practice baschet. Tot atunci am auzit că la Bălți este o Școală Profesională unde pot crește în acest sport. Am vorbit cu părinții, m-au susținut, și câte 4 zile pe săptămână făceam 30 de km spre Bălți.
Ghici ce mi-a spus profesorul de Educație fizică din Bălți în prima zi când am venit să mă înscriu?
„În Glodeni nu știu să joace bachet!”
– Domnule Profesor, ideea e că da, probabil nu pot juca, dar am venit aici să mă învățați și pe mine.
În 2 ani de zile am devenit căpitan de echipă și am adunat multe premii în zona nordică a țării.
Mi-a fost destul? NU!
Mai Mult! Mai Sus!
Au urmat anii de universitate. Acolo m-am înscris la cercul de baschet.
M-am întâlnit cu profesorul de la universitate, și ce mi-a spus?
„În Glodeni nu știu să joace baschet!”
– Domnule profesor, a doua oară aud această frază. Dar spuneți-mi sincer. De ce aveți nevoie? De oameni de la Glodeni? Chișinău? Bălți? Sau aveți nevoie de jucători puternici?
După primul antrenament a transmis echipei că sunt un jucător nou pe teren.
Un Mentor?
Am început să joc pentru universitate, dar simțeam că pot mai mult. Profesorul mi-a recomandat o persoană care să mă ajute să cresc în domeniu. Astfel, mentorul meu a devenit Eugen Melnic, cel mai bun jucător de baschet în acea perioadă, și un antrenor iscusit. Am găsit cu el repede limbă comună, și vedeam cum devin din ce în ce mai bun.
Un final pe măsură! Tocmai dă fiori..
Anul 2012. În sala USM, se joacă finala între Donbaschet USM și Gama-Sind Cahul. Aceeași sală din 2003, din tribunele căreia priveam giganții cum zboară. Aceeași adversari în finală. Numai două lucruri s-au schimbat. Eu nu stăteam în tribune, ci jucam pe teren, în echipa Donbaschet USM. Iar al doilea lucru care s-a schimbat, e faptul că 9 ani mai târziu, Donbaschet USM învinge Gama-Sind Cahul în finală.
Am repetat experiența. În 2018 am redevenit campioni. Iar anul acesta, 2023, simt că avem din nou potențial. Da, încă joc baschet! Și cu vădită siguranță îți spun că orice vis poate deveni realitate.
Important e să dorești și să muncești!
Vadim Secrieru
Cum depășești frica vorbitului în public? Cum îți ajuți copilul să depășească frica vorbitului în public?
