Cunoaștem ce înseamnă să gândim. Dar cunoaștem cum o facem? Nu putem afirma cu veridicitate cine gândește corect și cine o face greșit, pentru că fiecare om decide pentru sine. Însă dacă limităm conceptul de gândire la 2 entități: distructivă și constructivă, reușim să facem o ierarhie a binelui și a răului. Care este diferența? Când și cum se manifestă? De ce sunt mai multe avantaje în a gândi constructiv?
Diferența dintre gândirea constructivă și cea distructivă.
Imaginează-ți că avem două persoane. Ambele nimeresc în același context – primesc o notă de 5 la un test de matematică.
Prima persoană se zbenguie, se revoltă, realizează că-i scade media, că profesorul se dezamăgește, că s-a făcut o greșeală, căci nu-i cu putință un asemenea rezultat!
Cea de-a doua persoană tot e nemulțumită, dar își analizează greșelile, trage concluzii ca data viitoare să ia o notă mai mare.
Diferența dintre cele două persoane e mare. Prima a sărit din start la partea goală a paharului, gândindu-se doar la consecințele evenimentului. A doua persoană a găsit partea pozitivă a eșecului (orice eșec are și o parte pozitivă, educativă), s-a gândit cum și ce să învețe din problema apărută. În așa măsură adună experiență ca data viitoare să acționeze și să aibă rezultate mai bune.
Prin acest exemplu vreau să evidențiez că diferența dintre gândirea constructivă și cea distructivă reprezintă modul în care ne criticăm eșecul – e pozitiv sau strict negativ? Persoanele constructive tind să fie optimiști, perseverenți, și le place să facă lucruri noi, la care nu se pricep, le place să iasă din zona lor de confort. Asemenea oameni nu se tem de greșeli, pentru că realizează scopul educativ al greșelilor.
Persoanele cu o gândire distructivă sunt perfecționiști (ceea ce nu-i rău), însă renunță ușor în fața obstacolelor. Când întâmpină o primă problemă nu continuă pentru că nu văd sens, și cu siguranță nu iubesc să iasă din zona de confort.
Exemplu al meu.
Deseori, la limba română trebuie să ne dăm cu părerea pe diferite teme. Eu de natură fiind foarte autocritic, înainte, nu manifestam inițiativă, pentru că îmi era frică să nu greșesc, să nu mă fac de râs în fața clasei.
Într-o zi, profesoara, după ce ne-am mai întrebat odată referitor la o temă (ca de obicei eu nu am răspuns) ne-a cerut caietele la control. Înainte de următoarea lecție m-a chemat să-mi spună că am avut un text argumentativ foarte bun, și chiar aștepta să audă acele argumente pe care le-am scris eu în caiet. Pare o situație banală, care se întâmplă des în rândurile elevilor, însă mi-a fost de învățătură.
Greșeala este un lucru uman. Când ne este frică de greșeli, pierdem și „lucrurile corecte”. Chiar dacă vom greși, chiar de vom fi criticați de oameni, până și de acolo vom avea ceva de învățat. Cel mai bun profesor al tău este ultima ta greșeală puternică.
Exemplu nu al meu.
Michael Jeffrey Jordan este un baschetbalist și om de afaceri american. A fost desemnat de către NBA ca fiind cel mai bun baschetbalist al vremii . A devenit de 6 ori campion NBA și a agonisit de-a lungul carierei o avere de 1,7 miliarde de dolari. Și tot Michael Jeffrey Jordan e tânărul care a fost dat afară din echipa de baschet a liceului – un moment foarte sfâșietor pentru un tânăr atât de pasionat. Însă nu s-a dat bătut. Peste 3 ani a fost acceptat la Chicago Bulls unde va construi cea mai cunoscută carieră de baschet.
„Am ratat peste 9000 de aruncări la coș în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de jocuri. Am avut 26 de ocazii cand echipa mi-a încredințat să arunc mingea decisivă și am ratat. Am eșuat și am tot eșuat în viață. Și din aceasta cauză până la urmă am reușit.” (M. Jordan)
Dacă s-ar fi dat bătut la prima problemă, când a fost dat afară din echipa liceului, ar mai fi ajuns el așa o personalitate? Las acest gând la discreția fiecăruia.
O zi frumoasă tuturor.
Autor: Daniel Miron
Cum depășești frica vorbitului în public? Cum îți ajuți copilul să depășească frica vorbitului în public?
