*AprehensiuneTeamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol).

   Aprehensiunea este un cuvânt pe care îl folosim atunci când încercăm să comunicăm faptul că ne este frică să facem ceva. Vorbirea în public este un lucru care vine în mod natural pentru majoritatea dintre noi. Prin urmare, a spune că simțim un anumit nivel de teamă atunci când vine timpul să stăm în fața unui grup de străini și să ținem un discurs, este destul de ușor. Cu toții am dori să găsim o modalitate magică de a face să dispară sentimentul de aprehensiune. Simțim că astfel ne putem concentra pe livrarea celui mai bun discurs din lume. Și vrem să o facem, pentru că înțelegem importanța vorbitului în public. Cu toate acestea, pur și simplu, nu știm cum facem ca acest lucru să se întâmple – Încă! Spun încă, pentru că după ce ajungi la finele acestui articol vei cunoaște prin care procedee poți să-ți stăpânești aprehensiunea. 

Cunoaște-ți materialul

   Deși poate părea un lucru prostesc, trebuie să știm despre ce vom vorbi înainte de a urca pe scenă. De prea multe ori putem fi rugați să vorbim despre un subiect pe care altcineva și-l dorește – ai fost numit sau rugat întru susținerea unei teme pe care nu ai ales-o tu. Acest lucru nu înseamnă că este un subiect cu care ne simțim confortabil. Dacă nu suntem atenți, ne putem trezi stând în fața unei audiențe și vorbind despre un subiect despre care nu știam nimic înainte de a ni se cere să ținem acest discurs.

   În calitate de vorbitori, e necesar să exersăm o anumită stăpânire de sine atunci când vine vorba de a decide despre ce vom  vorbi și despre ce nu o vom face. Dacă cineva îți cere să vorbești pe un subiect despre care nu știi nimic, atunci trebuie să îi spui „nu”. Limitează-te să vorbești despre subiecte cu care ești familiarizat, până aduni o experiență destulă ca să improvizezi și în domenii unde nu ești specialist. Făcând acest lucru, vei reuși să crești încrederea în sine. Te vei simți mai confortabil în legătură cu ceea ce vei spune publicului tău.

Vorbește des

   Modul în care devenim vorbitori mai buni este exact același în care sportivii profesioniști devin elită – practica. Cel mai bun mod de a te antrena în a ține discursuri este să ții discursuri. Problema e că de prea multe ori avem tendința să gândim că a exersa înseamnă că noi stăm în fața unui public și ținem un discurs. Însă nu trebuie să fie întotdeauna așa.

   Dacă cineva creează un videoclip și are nevoie de o persoană care să vorbească acolo oferă-te voluntar. Când mergi pe stradă și vezi reporteri cu microfonul în mână apropie-te de ei. Când e ziua de naștere a unui coleg, manifestă inițiativă și fii tu acel care-l felicită din partea companiei. La o nuntă, la masa ta, ridică mâna pentru a spune un toast.Toate acestea sunt ocazii de a vorbi și cu cât mai multe dintre ele vei folosi, cu atât vei deveni mai bun la public speaking.

 

Fii pregătiți pentru necunoscut

   Unul dintre marile motive pentru care putem simți aprehensiune atunci când vine vorba de a ține un discurs este că ne temem de necunoscut. Nu cunoaștem publicul, nu suntem familiarizați cu sala în care vom vorbi și nu știm cum vor decurge lucrurile. Luate împreună, toate acestea se pot acumula într-un sentiment foarte mare de aprehensiune care ne poate fi greu de depășit.

   Ceea ce trebuie să facem este să ne dăm seama că, în timp ce ținem discursul, există un număr aproape nelimitat de lucruri care se pot întâmpla. Nu, nu le putem planifica pe toate. Cu toate acestea, cu puțină stăruință, putem probabil să le identificăm pe cele care au cele mai mari șanse de a se întâmpla. Dacă ne gândim la modul cum ar trebui să reacționăm în cazul în care se întâmplă oricare dintre aceste evenimente, atunci putem crea un plan care ne va permite să ne salvăm discursul. Chiar dacă niciunul dintre aceste lucruri nu se întâmplă, simplul fapt de a ști că avem un plan pentru a le face față, poate să ne ajute să ne ținem aprehensiunea sub control.

 Concluzie

   Nu putem face ca aprehensiunea să dispară, dar putem găsi modalități de a face față acesteia. Dacă ne pregătim, ne cunoaștem materialul, exersăm și facem planuri, atunci vom fi pregătiți în ziua cea mare. Vestea bună este că fiecare discurs pe care îl ținem ne va oferi și mai multe instrumente pentru a ne ține sub control aprehensiunea.

   Spor!