11 pași, cum să crești un cititor

Cum să crești un cititor?

Cititul de la vârste cât mai fragede ajută la dezvoltarea creierului, stimulează creativitatea și consolidează relația dintre părinte și copil. Cărțile oferă o șansă excelentă de a vorbi, de a povesti, de a inventa și de a ne conecta cu cei mici.

Bebelușii și copiii mici sunt ca niște bureți care absorb practic tot ce se află în jurul lor. De la emoții, stări de spirit și până la limbajul verbal și nonverbal. Iar în timp ce le citim povești, mintea lor funcționează. Le dă frâu liber imaginației, ascultă activ și învață din lecțiile pe care le învață și personajele. 

Pe termen lung, cititul este un obicei care tinde să fie continuat și la vârsta adultă dacă este insuflat de la vârste mici.

 

De ce este importantă lectura pentru copii?

Știu cât de importantă este lectura pentru copii. Știu ce influență au părinții în îndrumarea primilor pași ai copiilor către aventura cunoașterii. Părinții sau bunicii sunt cei care pun primii o carte în mâna copiilor! Ei sunt modelul pe care îl urmează. Mai târziu, în anii de școală, se văd copiii cărora li s-a citit de mici. Ei nu își pierd această dragoste de carte. Ei sunt cititorii cu C mare. Aceștea, sunt cei care se hrănesc cu pasiunea pentru citit. Îi observi mereu cu câte o carte în brațe. Le vezi ochii mari, curioși. Au imaginație, un vocabular bogat și manifestă spirit critic. Este o plăcere să lucrezi cu ei, să discuți cu ei, să îi asculți.

11 pași, cum să crești un cititor

Cum să crești un cititor?

  • Fă prieten pe cel mic cu lectura din primul an de viaţă. Psihologii recomandă să li se citească copiilor încă de la vârsta de 6 luni. Citește-i zilnic și lasă să te observe și pe tine în timp ce citești, indiferent de suportul folosit: ziare, cărţi, reviste etc. Copiii care își văd părinţii că citesc au mai multe șanse să devină ei înșiși cititori.
  • Copiii au nevoie de conţinut adecvat vârstei. Ai răbdare și nu îl grăbi pe cel mic peste stadiul lui de dezvoltare.
  • Poeziile, cărţile cu rime sunt moduri excelente de a familiariza pe cei mici cu sunetele și limbajul și de a stimula să își exerseze memoria.
  • Creează rutine prin care cel mic să interacţioneze cu cărţile, chiar dacă nu știe încă să citească. Explică-i că lectura este o modalitate de a descoperi lumi noi. De exemplu, dacă cel mic se joacă cu un trenuleţ, unul dintre personajele care așteaptă în gară poate să citească o carte până sosește trenul. De asemenea, copiii care se prefac că citesc când sunt mici și se joacă de-a cititul au mai multe șanse să devină cititori pasionaţi.
  • Implică copilul în mici activităţi legate de lectură! Fă o carte împreună în care să folosiţi desene create de el, obiecte decupate din ziare și din reviste, stickere.
  • Petrece timp cu cel mic în biblioteci și librării. Lasă copilul să își aleagă singur cărţile.
  • Nu îl forţa pe cel mic să înveţe să citească. Dar, inspiră-i dragoste și atenţie pentru cărţi și pentru povești.
  • Dacă cei mici iubesc jocurile video sau să se uite la TV, conectează aceste experienţe vizuale cu actul lecturii. De exemplu, după ce vizionează un program despre animale, citește-i o carte care să îi aducă informaţii în plus despre acest subiect.
  • Când îi citești celui mic și îl implici în poveste. Lectura îl liniștește înainte de culcare și îi îmbunătăţește abilităţile verbale. În plus, îi poate dezvolta empatia și capacitatea de a lua decizii.
  • Folosește tehnica pauzelor și a schimbului de rol. Când acţiunea ajunge într-un punct culminant. De exemplu, când două personaje intră în conflict, închide cartea. Întreabă pe cel mic ce ar face dacă ar fi în locul personajului. Puteţi face brainstorming împreună și apoi deschideţi din nou cartea să vedeţi traseul propus de autor.
  • Continuă să îi citești celui mic și după ce învaţă să citească. Părinții se plâng adesea că cei mici au învăţat să citească, dar nu sunt interesaţi să o facă. Majoritatea copiilor trec prin această etapă și au nevoie de sprijinul părinţilor. Problema celor mici este că pot citi cărţi scrise în limbaj simplu, dar imaginaţia lor are nevoie de intrigi și personaje mai complexe. Efortul de a citi îl distrage de la poveste. Soluţia? Copilul are nevoie să i se citească și în această perioadă, pentru a i se păstra fascinaţia pentru carte. Aceasta îl va ajuta să devină în timp un cititor pasionat.

Nu uitați, dragi părinți, că noi îi ajutăm pe copiii noștri să devină Cititori cu C mare. Să le transmitem micuților noștri că fiecare poveste din cărțile pe care ei le citesc, le dau super puteri pe care aceștia și le doresc în secret.

„Cărțile sunt cele mai bune navete spațiale, ele te poartă către lumi din trecut sau din viitor, în care tu poți ajunge oricând vrei, doar citind pagină cu pagină.”

Dacă ți-a plăcut acest articol și dacă îl consideri util, m-aș bucura dacă ai aprecia cu un like sau dacă ai distribui mai departe pe pagina noastră de facebook.

Cum să crești un cititor?

Strișca Constanța

Copywriter, Professional SpeakerÎncrederea nu se cumpără, se câștigă!Încrederea nu se cumpără, se câștigă!Încrederea nu se cumpără, se câștigă!