Curajul nu este lipsa fricii și fără frică nu ar exista curaj. Copilului tău îi este frică să iasă în fața publicului? De la frică la curaj este doar un singur pas – îndrăzniți să depășiți frica!
De fapt, a vorbi în public este una din cele mai mari frici cu care se confruntă copiii. O spunem după mai bine de 4 ani de curs Professional Speaker Junior, în care am văzut cât de mult îi afectează pe adolescenții de 10-17 ani. Astăzi vreau să-ți arăt cum poți tu, ca părinte sau profesor, să îl încurajezi să treacă prin emoțiile pe care le simte în fața publicului.
Așadar, iată 5 recomandări pentru a face pasul de la frică la curaj.
1. Stimulează-l să vorbească.
Pentru învăța o abilitate, e nevoie de antrenament. Dacă vrei să învețe a comunica, întreține conversațiile. Acest lucru poate fi realizat prin întrebări descriptive, în care răspunsul este mai mult decât un cuvânt. Cu timpul, vei observa că adolescentul vine să îți povestească tot mai multe lucruri și să te întrebe pe tine despre ce este important pentru el.
2. Ascultă-l până la capăt.
De câte ori ai avut senzația că știi ce are în vedere, dar situația s-a schimbat când a ajuns la ultimul cuvânt? Ei bine, după câteva tentative în care nu l-ai ascultat, copilul va renunța să îți mai povestească. De aceea, atunci cânt te întreabă ceva sau îți povestește, ascultă-l până la sfârșit și răspunde-i cu interes. Asta va crește încrederea dintre voi și îl va stimula să comunice mai ușor cu cei din jur.
3. Critică-l asertiv.
Înainte să-i critici vreo părere sau acțiune, trece prin câteva filtre. Este plăcut ce îi vei spune? Dacă nu – împachetează în cuvinte mai plăcute. Este util ce vrei să îi recomanzi? Cu ce anume îl va ajuta? Ce anume trebuie să facă pentru a deveni mai bun? Când îi vei explica echilibrat și argumentat, copilul va aplica sfaturile tale.
4. Întâi laudă, apoi critică.
Critica este primită mai ușor atunci când înainte îi spui ceva apreciativ. Asta îi construiește o imagine de sine mult mai bună. Iar pe de-asupra, îi și oferă mai multă încredere și curaj în ceea ce face. Valoarea de sine este construită prin apreciere și critică pozitivă. Asta îl ajută să crească și să se dezvolte armonios. Exact asta vrei pentru el, nu?
5. Susține-l.
Puțini oameni în lumea asta sunt de partea copilului tău. Cu siguranță, îți iubești copilul și îi dorești tot binele din lume. Arată-i asta! Fii deschis și sincer. Orice s-ar întâmpla între voi, fii alături de el. Spune-i cât mai des cât de valoroasă este prezența lui în viața ta. Orice i-ar spune cei din jur, arată-i că ai încredere în el. Prin tine, copilul își va crea propriul univers, propria personalitate. Susține-l să-și clădească universul cu încredere.
Cu aceste 5 recomandări, încet, dar sigur, îți vei ajuta copilul să devină mai încrezător. Aminteșteț-ți că de la frică la curaj e doar un singur pas. Noi îți suntem alături pentru a-l ajuta pe copilul tău să facă mai repede acest pas important.
Înscrie acum copilul la cursul Professional Speaker Junior – susține-l în calea sa spre succes!