“Ce ai spus?” sau cum să învățăm copilul să comunice clar

Cât de des ți s-a întâmplat să rogi copilul să repete ce a spus, doar pentru că nu ai auzit ce spune? Cum învățăm copilul să comunice clar?

Dragă cititorule, sunt Diana Ungureanu. Astăzi te invit să vedem cum putem învăța copiii să vorbească liber. Când am fost în calitate de profesor la școală, am văzut deseori cazuri în care copii care știau la perfecție materia luau note mai mici. Iar asta doar pentru că nu pronunțau corect cuvintele. Fie nu le spuneau până la capăt, fie vorbeau foarte încet, fie se bâlbâiau. E adevărat, cu acești copii e nevoie să ai mai multă răbdare ca să îi asculți. Din lipsă de timp, acest aspect este dificil de realizat. Rezultatul este deopotrivă frustrarea profesorului, supărarea elevului (care știe, dar nu se poate exprima) și nemulțumirea părintelui.

Cauzele pot fi multiple. Cea mai frecventă este cauza psiho-emoțională, copilul simte rușine, timiditate, frică (de a fi criticat, de a lua o notă proastă… iar, că vor râde colegii de el), supărare, nesiguranță, anxietate. Iar acesta e un impediment când vrei copilul să comunice clar. Alte cauze pot fi că a învățat greșit să pronunțe anumite sunete. Iar din cele mai rare – problemele fiziologice de natură stomatologică, de auz sau alte cauze de sănătate. Acestea din urmă trebuie investigate, pentru a se interveni cât de curând posibil.

În oricare situație te-ai afla, trebuie să recunoaștem că această stare neplăcută este tot mai mare cu cât trece timpul. Fâlfâiala, rârâiala, sâsâitul sunt motive nu doar pentru note scăzute, dar și de cicăleală din partea colegilor, și de o imagine de sine negativă.

Adevărul este că aceste consecințe pot fi evitate. Timp de mai bine de 10 ani de când am început să lucrez cu copiii și adolescenții, am reușit împreună să depășim majoritatea momentelor și chiar să îi văd cum ajung tineri de succes. Ce am făcut? Îți împărtășesc mai jos.

1. I-am ascultat.

Nouă, adulților, ne place să fim ascultați. Astfel prindem la curaj și adunăm încrederea că ceea ce spunem chiar contează. Important este să nu îi criticăm, asta le va tăia din elan. Frica este cel mai mare dușman al comunicării libere. Dar nici să nu mergem în cealaltă extremă – de a accepta totul – asta va trezi suspiciuni. Să vorbim cu ei calm și echilibrat, cum vorbim cu niște oameni maturi.

2. Am valorificat ideile lor.

De multe ori, ideile copiilor m-au uimit. Ei sunt, cu siguranță, plini de creativitate și inventivitate. Atunci când au început să vorbească clar, am găsit multe soluții inovative chiar și pentru micile mele probleme cotidiene. Din interacțiunea cu ei au rezultat proiecte frumoase. A pune în valoare o idee înseamnă nu doar a o asculta, dar și a-i oferi șansa de a fi testată, aplicată, susținută.

3. I-am învățat să se exprime clar, coerent și cu încredere.

Practic, le-am oferit teren să se exprime, exact așa cum știau să o facă. I-am ghidat, pas cu pas, cum să o facă astfel încât să fie văzuți, auziți și înțeleși. Acest lucru le-a dezvoltat o comunicare inteligibilă, deschisă și o imagine de sine pozitivă. Asta le-a dat încredere că pot ajunge oriunde își propun și i-a făcut proactivi. Da, le-am suflat în aripi și i-am văzut cum își iau zborul. Iar sentimentul pe care l-am simțit privindu-i a fost minunat!

4. I-am lăsat să greșească.

Nimic nu e mai util decât o greșeală din care înveți o lecție. Frica de a greși este copleșitoare! Și asta e una din cele mai frecvente frici la copii. Din cauza fricii, unii dinei ajung să se bâlbâie, să mârâie sub nas, să vorbească puțin sau, dimpotrivă, prea repede, din cauza emoției pe care nu o pot gestiona. Eu sunt adultă și mie mi-a luat ani întregi ca să depășesc această frică. Mi-am dorit din suflet ca generațiile de după mine să fie libere, iar asta a presupus să le încurajez greșelile. Să le vedem și să învățăm împreună din ele. Or, adesea o greșeală poate duce la o soluție genială.

5. Le-am oferit toată încrederea mea.

Foarte mulți copii cu care am interacționat m-au mințit. Știam că mă mint, îi trăda vocea, tresăririle, corpul. Dar alegeam să le arăt că sunt gata să îi accept așa cum sunt și să fiu eu sinceră cu ei. Asta le-a oferit siguranță, care le-a alimentat încrederea lor în mine. Încrederea că orice s-ar întâmpla, eu voi avea aceeași atitudine binevoitoare față de ei și îi voi ajuta cu tot ce pot. Cu timpul, au încetat să mai mintă. Ba chiar au căpătat acea voce cu care să poată spune orice oricui. Încrederea mea în ei și încrederea lor în sine i-a făcut să înflorească. Toți avem nevoie de o persoană care să ne ofere încredere atunci când nu mai credem în noi înșine!

Totul începe de la primul pas spre schimbare, primul pas spre copil. Indiferent ce fel de comunicare aveți acum, în ea încape mereu încă un strop de încredere, încă un moment de acceptare și încă un cuvânt de încurajare.

Iar dacă vrei copilul sau adolescentul tău să învețe cum să își folosească vocea pentru a comunica eficient și clar, îți pot propune cursul Dicție cu Sens, în care vom învăța prin joc, simulări și povești personale cum să pronunțe corect și cu încredere fiecare idee creativă pe care o are. 

Și cine știe, vocea copilului tău poate va motiva și alți oameni. Pentru că doar împreună putem face schimbările pe care ni le dorim!