Încrederea pe care o oferim copiilor la diferite etape ale vârstei îi determină pe copii să-și descopere propriile capacități și resurse interioare pentru a se dezvolta și excela în drumul lor spre performanță. Această încredere o pot exprima părinții prin înțelegere, acceptare, blândețe și susținere – cel mai esențial lucru în creșterea și dezvoltarea copiilor.
Al doilea exemplu (primul exemplu îl puteți vedea in partea întâi a articolului) este despre un copil care a venit la cursul nostru de Public Speaking și Dicție pentru Copii. A fost adus de părinții lui, intelectuali, ambii medici de profesie. Își doreau pentru copilul lor să vorbească ușor, fluent, cu încredere în fața clasei. Din discuția cu ei am întrevăzut așteptări foarte mari față de copil, iar fetița nu avea frică atât față de public, cât față de proprii părinți, ca nu cumva să-i dezamăgească sau să iasă din cuvântul lor.
Am lucrat împreună cu fetița 8 săptămâni, timp în care a prins la curaj, s-a manifestat gradual bine și frumos în cadrul orelor de curs. (O regulă pe care o avem la noi la curs este să asigurăm un mediu cald și de sprijin din partea tuturor celor prezenți, astfel încât copiii să primească susținere și acceptare atunci când se prezintă în fața publicului.) A început vizibil să simtă mai multă încredere în ea.
La curs avem o regulă pentru părinți – toate discursurile copiilor (sunt filmate și trimise părinților pentru a vedea în tip performanța lor) să le vizioneze și, indiferent dacă sunt sau nu mulțumiți, să nu critice sau să certe copiii. În schimb, să fie validați și încurajați să persevereze pentru atingerea rezultatelor dorite. Să fie apreciați și susținuți pentru munca și efortul pe care l-au depus. Doar așa se simt motivați să continue și să devină din ce în ce mai buni.
La ultima lecție din curs, care se petrece sub forma unui eveniment de absolvire, înainte să înceapă etapa de discursuri, acești părinți au vorbit cu fiica lor, ea a ieșit în fața publicului, a spus un cuvânt, s-a blocat și a început a plânge.
Atunci când se impun cerințe din exterior (așteptările părinților necalibrate la nevoile și capacitățile copilului) fără să se țină cont de resursele personale ale copilului, acesta, în loc să se concentreze la discurs, canalizându-și resursele mintale și emoționale la ceea ce are de prezentat, este nevoit să preia poziția de apărare față de așteptările părinților. În loc să-și concentreze atenția asupra discursului, copilul se gândește să nu dezamăgească pe mama, pe tata. Aceste gânduri sunt atât de puternice, încât devin imposibil de controlat și totul eșuează.
La întrebarea „Ce s-a întâmplat?”, fetița a răspuns „Tata și mama mi-au zis ca nu cumva să îi fac de rușine, iar când eram în fața publicului, în minte îmi răsunau acele cuvinte și am uitat tot ce aveam de spus.”
Concluzia este că o simplă frază ar putea distruge o muncă de câteva săptămâni sau chiar mai mult.
Aici apare întrebarea: a cui este frica, a copilului sau a părintelui? De ce anume se tem părinții?
Atunci când părintele are o relație bună, de încredere cu propria persoană, o transmite peste tot în jur, inclusiv copilului.
Investiția în propria dezvoltare personală, citind cărți tematice, participând la training-uri, discutând cu alți părinți și multe alte oportunități la îndemână este un punct de plecare. Schimbându-ne pe noi, părinții, oferim copiilor un altfel de viitor, unul mai bun și cu mai multă încredere în propriile forțe.
Autor Viorelia Dercaci.
