30 martie 2018 · 2 min
5 motive – de ce îți recomand să ajungi la Professional Speaker?
Ilie Dercaci

Îți propun să analizezi singur următoarele 5 motive de ce ar fi bine să ajungi la cursul pe care îl organizăm deja de 2 ani și au fost până la moment 335 de persoane.
- Nu vei mai avea situații în care: emoțiile te distrug, îți tremură vocea, transpiri și uiți tot ce ai de spus. Aceste stari pe care posibil le ai la moment le vei controla foarte ușor.
- Vei putea vorbi cu încredere, fluent și mult mai structurat. Toate ideile tale vor ajunge cu succes la cei din sală.
- Vei fi mândru de prestația ta. Timp de 8 săptămâini vei realiza 5 discursuri în care vei fi uimit de creșterea ta de la primul până la ultimul discurs. Toți absolvenții noștri au fost uimiți de creșterea lor în cadrul acestui curs.
- Cei din sală te vor aplauda și aprecia foarte mult pentru ceea ce le spui. În sfârșit vei fi auzit și privit cu atenție. Vei primi feedback-uri pozitive pentru că ai reușit să-i ții conectați pe tot parcursul prezentării tale.
- Vei studia pas cu pas 15 subiecte din domeniul Artei Oratorice așa ca la final să cunoști de la A la Z cum la nivel practic să te prezinți cu succes în fața unui public.
Posibil te întrebi dacă sunt persoane care au fost la noi la curs și nu au avut rezultate? DA! Recunoaștem că au fost, în cursul nostru nu poți obține rezultate doar dacă nu ești prezent la lecții, cu parere de rău încă nu am găsit nici o metodă să oferim rezultate fără să vii la lecții. 🙂 Dar cel mai probabil acesta nu este cazul tău, din moment ce vei fi prezent la fiecare lecții vei obține rezultate GARANTAT peste așteptările tale. Dacă nu le vei obține îți vom întoarce toți banii înapoi. 🙂
Acum este momentul să decizi cât de relevant este pentru tine ceea ce ai citit, văzut în acest mesaj și să ei o decizie să te dezvolți o dată și pentru toată viața de acum înainte.
Accesează linkul de mai jos, înregistrează-te și vină la cursul care începe în doar câteva zile, din 2 aprilie.
curs.speaker.md
Articole asemănătoare

30 octombrie 2023
3 tehnici de menținere a atenției
Atenția este una dintre cele mai prețioase resurse în secolul XXI. În lumea rapidă de astăzi, caracterizată de dispozitive digitale mereu active și cicluri media ce rulează non-stop, captarea atenției publicului nostru este crucială pentru succesul în comunicare. Cu atât de multe distrageri care ne dispută timpul, trebuie să căutăm activ și să câștigăm atenția […]

23 octombrie 2023
Dragoste de la prima vedere!
Salut. Știi ce vreau să te întreb? Ai fost vreodată la Poiana Winery? E o vinărie din sătucul Ulmu, raionul Ialoveni. Doar 35 km de la Chișinău. Azi, acolo e un loc de întâlniri romantice, pe când eu, țin să-ți povestesc despre ce s-a întâmplat pe acele meleaguri cu mult înainte să se ivească vinăria. […]

10 octombrie 2023
Ce crede Inteligența Artificială despre Inteligența Emoțională?
Am întrebat Chat GPT ce crede el despre Inteligența Emoțională. Uite răspunsul Inteligenței Artificiale: Inteligența Emoțională (IE) este o temă care a captat interesul cercetătorilor și al psihologilor de-a lungul decadelor. Această abilitate umană de a înțelege, gestiona și exprima emoțiile proprii, precum și de a dezvolta relații sănătoase cu ceilalți pe baza empatiei și […]

